S.M.A.R.T.- O poveste despre integrarea tehnologiei la sat

CategoriesANUNTURI

Începând cu luna septembrie 2024 în cadrul Școlii Gimnaziale Budila a fost derulat proiectul S.M.A.R.T.- Satul Modern Adaptabil și Receptibil la Tehnologie. Proiectul a fost implementat de Krontechies atât în cadrul instituției noastre, cât și la Școala Gimnazială Teliu, prin intermediul a doi profesori coordonatori din ambele școli: Alexandra Bocîrnea și Mădălina Comșa.

Proiectul beneficiază de o finanțare a Fondului Științescu Brașov, având ca scop crearea unei scene pe care elevii să-și exprime opiniile și să observe problemele din comunitate, probleme în care pot fi implicați activ pentru rezolvarea lor.
În perioada septembrie-decembrie elevii din ambele școli vor participa la ateliere de machetare, Internet of Things, robotică, printare 3D, educație de mediu, totul finalizând-se prin realizarea unor machete inspirate din comunitatea lor, dar interpretate cu ajutorul competențelor și cunoștințelor dobândite.

De asemenea, în cadrul aceluiași proiect au avut loc la finalul lunii noiembrie 4 ateliere dedicate cadrelor didactice în care acestea au avut ocazia de a învăța aspecte legate de gândirea computațională, Lego Spike, mircobit și printare 3D. Pe lângă noutatea informațiilor, cadrele didactice au avut parte de o reală experiență de învățare, în care pe lângă conectare, s-au bucurat și de prezentarea unor activități și a unor forme de organizare a activităților ce pot fi duse și adaptate în sala de clasă.
Atât pentru colectivul nostru, cât și pentru elevi proiectul este unul extrem de valoros, cu multiple direcții de dezvoltare.

About the author